<H1> Ioana's blog </H1> |
<H1> Papagal de mare </H1> |
<H1> Bufniță polară </H1> |
<H1> Pinguinul </H1> |
<H1> Vulpe polară </H1> |
<H1> Ursul polar </H1> |
<H3> Papagalul de mare este o pasăre din familia Alcidae. Cu înfățișarea sa bondoacă, papagalul de mare pare să fie fratele mai mic al pinguinilor. În realitate însă, nu este rudă cu aceștia, ci un reprezentant al unei familii diferite, Alcidae. Ciocul viu colorat reprezintă semnul cel mai evident de recunoaștere al papagalului de mare. Acesta este de fapt „costumul său de nuntă”, pe care-l îmbracă doar în perioada de împerechere. Deși pe mal lasă impresia unui animal neajutorat, s-a adaptat foarte bine la viața din vecinătatea mării. În timpul „zborului” subacvatic își folosesc aripile drept înotătoare. Papagalul de mare se lasă cel mai adesea purtat de valuri, asemeni unui dop de plută, în mările Polului Nord și ale Oceanului Atlantic, la mai multe sute de kilometri de uscat. Atunci îi putem întâlni îndeosebi, singuri sau în perechi. Odată cu venirea primăverii însă, sosesc cu sutele la malul mării pentru depunerea ouălor. Își sapă cuibul deasupra stâncilor, pe pantele acoperite de vegetație, dar pot fi întâlniți și la baza stâncilor abrupte, sub grohotișuri. În lunile de vară, între locurile de clocit și bancurile de pești, papagalii de mare formează în aer o adevărată aglomerare. Succesul clocitului depinde de distanța ce trebuie parcursă pentru procurarea hranei pentru ei înșiși precum și pentru puii flămânzi. Papagalul de mare se scufundă cu o viteză uimitoare în căutarea hranei sale preferate, anghila de nisip. Își folosește aripile drept motor de propulsie, pentru a ajunge din urmă bancul uriaș de pești. </H3> |
<H3> Bufnița polară (Bubo scandiacus) este o pasăre răpitoare care face parte din ordinul Strigiforme, familia Strigidae. Trăiește în ținuturile polare nordice de tundră. Femela este mai mare, albă cu striuri și pete negricioase. Masculul este mai mic, aproape complet de culoare albă. Prada lor constă din lemingii și alte rozătoare polare, dar și potârnici de zăpadă sau iepuri. Vânează pe lumină. Cuibărește în regiunile mlăștinoase, pe movile de pământ. Iarna, în căutarea hranei, migrează spre sud. Ca adaptare la clima rece, are penajul foarte dens și picioarele îmbrăcate în pene. Fără a lua în considerare dușmanii naturali puțini ai bufniței, ca păsările răpitoare, lupii de mare (Stercorariidae) sau vulpile polare (Alopex lagopus), numărul lor a scăzut drastic prin vânarea ei în perioada de iarnă, în trecut în Canada, azi vânarea fiind interzisă. Dar este încă perclitată de circulația mare de autocamioane. În Scandinavia scăderea efectivului de păsări este explicată prin procesul de încălzire globală a climei pe glob. IUCN a înscris bufnița polară pe lista roșie a speciilor periclitate. </H3> |
<H3> Pinguinii (ordinul Sphenisciformes, familia Spheniscidae) sunt un grup de păsări acvatice care nu zboară și care trăiesc exclusiv în emisfera sudică, în principal în Antarctica. Aceste păsări își prind hrana înotând și prinzând în gură peștii pe care apoi îi devorează. Există mai multe specii de pinguini, precum pinguinul regal, pinguinul imperial și pinguinul Adélie. Pe uscat par lenți, abia mișcându-se, dar în apă sunt foarte rapizi, deoarece își folosesc aripile pentru înot. De înălțime între 40 și 90 cm, au picioarele scurte, situate la extremitatea posterioară a trunchiului, penele mici și foarte dese, iar aripile scurte, improprii pentru zbor, au rolul de înotătoare. Majoritatea speciilor de pinguini trăiesc în mările emisferei sudice, doar una singură trăind în apropierea liniei Ecuatorului. Clocesc în insulele subantarctice, Antarctica, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Patagonia și Chile. În afara perioadei de reproducere pot fi întâlniți și în zonele mai calde, chiar tropicale, cum ar fi Brazilia, Columbia, Ecuador sau insulele Galapagos, unde ajung folosindu-se de curenții reci precum Humboldt, Cromwell sau Benguela. Marea parte a populației de pinguini se află pe Antarctica și pe insulele înconjurătoare. </H3> |
<H3> . </H3> |
<H3> Vulpea polară (Vulpes lagopus) este o specie de animale carnivore din familia Canidae care trăiesc în regiunile polare de tundră. Animalul este adaptat la clima rece, având o blană deasă, iar talpa labelor fiind acoperită cu blană. Lungimea vulpilor este între 65 și 90 de cm, având înălțimea de circa 30 cm. și o greutate de 5 kg. Femelele sunt aproape la fel de mari ca masculii. Culoarea vulpilor diferă după anotimp, vara având culoarea blănii neagră pe spate și picioarele fiind de culoare brună, pe când iarna, culoarea de camumflaj albă, alb-cenușie. Vulpile polare au botul și urechile scurte, blana deasă le permite vulpilor să supraviețuiască la temperaturi scăzute ce ating -80 °C. Vulpile polare trăiesc de obicei în emisfera nordică, la nord de cercul polar (Scandinavia, Insula Spitzbergen, Islanda, Rusia de Nord, Canada de Nord, Alaska și Groenlanda). Habitatul lor fiind regiunile de tundră, putând fi văzute și pe gheața Oceanului Arctic, se presupune că în căutare de hrană, vulpile pot parcurge distanțe de peste 2000 de km. Hrana vulpilor constă din lemingi (Lemmus lemmus) sau alte rozătoare polare (Lemmus sibiricus, Microtus oeconomus, Myodes rufocanus). Mai consumă și insecte, fructe, ouă și pui de păsări, ca și cadavre de animale, fiind un însoțitor al urșilor polari. </H3> |
<H3> Ursul polar (Ursus maritimus) este un urs alb care trăiește în zonele nordice înghețate ale Oceanului Arctic, fiind cel mai mare animal de pradă întâlnit pe uscat. Durata vieții sale este de 35-40 de ani. </H3> |
Social
Social Data
Cost and overhead previously rendered this semi-public form of communication unfeasible.
But advances in social networking technology from 2004-2010 has made broader concepts of sharing possible.